În urmă cu câteva zile, atacantul Cesenei, Adrian Mutu a postat o întrebare pe Twitter, interogație la care aștepta răspunsul fanilor.
„Lăsând la o parte trecutul, vă întreb pe voi… Unde vreți și doriți să mă întorc: la Dinamo sau la Steaua”, a scris Mutu pe contul său. Italienii nu au rămas impasibi la dilema lui Adrian și l-au chestionat pe fostul internațional dacă intenționează să revină în România.
„Nu am scris acest post pentru că aș avea de gând să mă întorc în România, ci pentru că am văzut că se vehiculase numele meu în presă și eram curios să aflu părerea fanilor. Din păcate nu am avut timp să citesc răspunsul celor care mă urmăresc. Nu spun decât atât: Dinamo este un club important din România, pentru care am și jucat. Pentru moment însă, prefer să nu vorbesc nici despre unul, nici despre celălalt club. Momentan sunt la Cesena și aștept ca situația mea să se decidă în următoarele zile”, a spus Mutu pentru tuttomercatoweb.com
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER